Samsara Guerlain

samsara guerlainUn adevarat clasic pentru impatimitii brandului Guerlain, parfumul Samsara a fost creat de Jean Paul Guerlain la finele anului 1989, aducand in fata publicului feminin o doza inedita de senzualitate, regalitate si eleganta. Potrivit pentru intalnirile romantice sau pentru uzul cotidian acesta se deschide cu note suculente si proaspete de bergamota, lamaie, ylang-ylang, piersica si plante verzi. Inima esentei infloreste in jurul notelor opulente de iasomie eleganta, iris rece, narcise delicioase, violete delicate si trandafiri aprinsi, tot acest foc aromatic fiind stins de baza orientala care valorifica nuante de lemn de santal, vanilie, boabe de Tonka, ambra si mosc.

Samsara este recunoscut prin prisma faptului ca se deschide printr-o vibratie ascutita de iris clar, alaturi de acorduri racoritoare de bergamot, care dispar treptat sub un voal imperial de iasomie si narcise, caracterul floral fiind completat de ultima atingere suava a trandafirilor. Acestea sunt ingredientele de mijloc ale parfumului Samsara Guerlain, persistente pentru o perioada destul de limitata, de maximum o jumatate de ora.

GUERLAIN SAMSARA ARE UN PRET SPECIAL IN MAGAZINELE:

Apa de parfum Guerlain Samsara

Apa de parfum Guerlain Samsara

Apa de parfum Guerlain Samsara

Dupa fluxul floral imbietor survine paleta orientala de la baza esentei, care se usuca fragil pana la un echilibru dulceag, definit de consistenta vaniliei si bogatia aromatica a lemnului de santal.

Inainte sa se ridice cortina parfumului Samsara incepe un adevarat spectacol al notelor de baza, fundamentat pe eliminarea timpurie a acordurilor intepatoare de citrice, pentru a face loc caldurosului lemn de santal, neobisnuit de picant in aceasta ipostaza, atingerii intunecate de vanilie, boabelor caramelizate de Tonka si cremoaselor flori de orris, suficiente pentru a stimula calitatile inconfundabile ale santalului si pentru a lumina notele balsamice din incipit. Samsara este un adevarat festin gourmand, acea aroma imperiala a cremei de zahar ars condimentate, langa care se infatiseaza sortimente fanteziste de prajituri cu ciocolata, fiecare bucatica fiind presarata cu un voal spicy, aproape insuportabil. Mirosind Samsara aveti impresia ca va acoperiti cu o mantie delicioasa, bogata, greoaie, presarata cu acorduri vagi de vanilie si rom, totul fiind stropit cu un amalgam de condimente orientale, gata sa va taie rasuflarea.


PRO:
  • Intensitatea notelor de vanilie si santal persista pentru o zi intreaga
  • Produsele de ingrijire corporala Guerlain respecta cele mai inalte standarde calitative

CONTRA:
  • Mirosul este putin sufocant, mai ales pentru persoanele care doresc sa investeasca intr-un parfum de primavara – vara


Concluzie: O compozitie mult mai dulce decat o infatiseaza lista ingredientelor, parfumul Samsara lansat de casa Guerlain evolueaza pana la comparatia frusta cu un lichior bogat de arome antagonice, fiecare val de caldura infatisand note de caramel, lemn de santal, vanilie sau ambra. Dificil de purtat pentru persoanele care sunt pasionate de mirosurile fresh, racoritoare, Samsara se adreseaza femeilor mature, care sunt constiente de forta pe care o emana o aroma orientala puternica.

Samsara Guerlain

Creat spre sfarsitul anilor 1980, la initiativa parfumierului Jean Paul Guerlain, Samsara este omagiu adus lemnului de santal Mysore, care la perioada respectiva se afla in pericol de disparitie.

PRET PROMOTIONAL

Samsara Guerlain
Florile exotice si senzuale, cele mai elegante acorduri de santal si vanilie, alaturi de o baza consistenta de ambra si condimente sunt combinatiile aromatice menite sa individualizeze parfumul Samsara. Considerat unul dintre cele mai valoroase parfumuri lansate vreodata, acesta surprinde prin evolutia sa rapida, consistenta si fantezista.
9.3 Rating final
Opulenta si senzualitate increzatoare

Florile exotice si senzuale, cele mai elegante acorduri de santal si vanilie, alaturi de o baza consistenta de ambra si condimente sunt combinatiile aromatice menite sa individualizeze parfumul Samsara. Considerat unul dintre cele mai valoroase parfumuri lansate vreodata, acesta surprinde prin evolutia sa rapida, consistenta si fantezista.

9.2Ratingul editorului
Persistenta
9
Intensitate
9.5
Forma recipientului
9
9.3Ratingul vizitatorilor
Persistenta
9.3
Intensitate
9.5
Forma recipientului
9.1
Adauga un review  |  Citeste review-uri si comentarii
Vezi profil

Pasionata de parfumuri, moda si sport, incerc sa exprim in fiecare zi o opinie matura, corelata si obiectiva despre parfumurile pe care le regasiti in magazinele de specialitate. Scriu review-uri, discut si schimb pareri cu oaspetii Info Parfum si incerc sa va ajut sa luati deciziile potrivite atunci cand intentionati sa achizitionati parfumul potrivit la cel mai bun pret.

8 Comentarii
Arata tot Cel mai util Cel mai mare rating Cel mai mic rating Adauga un review
  1. Raspunde
    Raluca 18 februarie 2016 la 18:30
    4.65
    Persistenta
    100
    Intensitate
    90
    Forma recipientului
    90

    Am fost in cautarea acestei bijuterii pentru o gramada de timp. Orice iubitor al gamei Guerlain ar trebui sa il detina. Il iubesc, e asa de interesant, de misterios, senzual, sexy si foarte profund din cauza notelor multe. Este, nu in ultimul rand, un parfum care nu coplesteste, desi e dulceag si ar avea ingredientele si capacitatea de a face asta, fiind si intens. Sunt foarte norocoasa sa-l am!

    Aceasta sticla faimoasa sub forma de rubin alaturi de lichidul inovator pe care il are in interior sunt, in cele din urma, in locul in care ar trebui sa fie, deasupra multor parfumuri ce si-au facut succes pe baza numelui, nicidecum pe ceea ce sunt ele menite sa faca. L-am asezat oarecum strategic, alaturi de alte parfumuri foarte dragi mie, printre care Mitsouko, Shalimar, Jicky, Heure Bleue si Jardin de Bagatelle. Imi lipsesc doar cateva parfumuri din aceasta marca si in curand as vrea sa-mi maresc colectia parfumurilor Guerlain. Cred ca a devenit una din pasiunile mele inca de cand am cumparat a 2-a sticla de la ei. Ar trebui sa-i multumesc si iubitului meu pentru ca mi l-a adus pe acesta in urma cu cateva luni, cand chiar a fost o surpriza placuta pentru mine, intr-un moment neasteptat. Ma bucur si ca a stiut exact ce o sa-mi placa.

    + PRO: La capitolul persistenta si intensitate se descurca foarte bine, un model pentru alte parfumuri.
    - CONTRA: Nu reactioneaza asa cum trebuie pe pielea mea, foarte putine persoane se plang de asta.
    Util(0) Inutil(0)Ai votat deja
  2. Raspunde
    Vancea Laura 14 ianuarie 2016 la 16:09
    4.65
    Persistenta
    90
    Intensitate
    100
    Forma recipientului
    90

    Am „vanat” aceasta legenda pentru mult timp, in incercarea de a-l face cadou unei prietene foarte dragi. Eram prinsa in situatia de a alege dintre acesta si L’Instant De Guerlain.

    Dar dupa ce am capatat un esantion din ambele parfumuri, dintr-un magazin apropiat, am putut sa le compar, in special sa analizez comportamentul lui Samsara. Deja stiam cum e L’Instant de Guerlain, ramanea doar sa vad de ce e in stare acesta, urmarind cu atentie evolutia notelor de top, pana la cele de baza. Trebuie sa spun ca asta e unul dintre cele mai placute si incredibile lucruri pe care le-am putut experimenta pana acum.

    As putea exprima liric despre excelenta cu care Samsara m-a captat, dar cuvintele nu pot evoca emotiile pe care mi le-a adus. Acesta e mirosul unei mame care te iubeste, parfumul plin de afectiune si calm ce nu te-ar lasa sa fii suparata niciodata. Acesta e mirosul femeii pe care o respecti si o admiri, sau mirosul care poate sa-ti schimbe parerea despre cea ce il poarta, intr-una buna, evident. Nu ma pot plange de calitatile sale ca parfum, sunt foarte bune. Dureaza mult oriunde l-as aplica, fie pe piele sau haine, imprastie mirosul foarte usor si risipitor, chiar daca nu e nevoie sa aplici o cantitate mare.

    + PRO: Excelent, cel mai bun parfum pe care il detin acum si pe care as vrea sa-l simt la orice persoana. Miros pe placul meu, persistenta ridicata.
    - CONTRA: Nimic de spus.
    Util(1) Inutil(0)Ai votat deja
  3. Raspunde
    Ionita Selena 22 decembrie 2015 la 12:48
    4.8
    Persistenta
    100
    Intensitate
    100
    Forma recipientului
    90

    Ma simt ca si cum as mai fi mirosit parfumul asta inainte. Ca si cum cineva apropiat mie, cu care ies foarte des, l-a mai purtat undeva. Sau poate doar radianta sa este atat de mare incat e foarte greu sa nu fie detectat intr-un spatiu putin inchis, pentru ca sigur mi-ar fi spus de el prietenele mele, desi eu nu sunt curioasa in a afla numele parfumului pe care-l poarta, chiar daca imi place. Este puternic, iar in momentul in care este pulverizat, primul nume ce iti vine in minte este Samsara. Nu pot spune ca nu il plac, atunci cand l-am mirosit chiar m-a facut curioasa, insa incerc sa imi dau seama daca este ceva ce chiar as vrea sa port.

    Faptul ca se identifica foarte usor printre alte parfumuri, imi da de inteles ca este cat se poate de unic, toti apreciem acest aspect. Sunt sigur ca si-a dobandit acest renume doar pentru ca a fost lansat intr-o perioada in care parfumurile dulci, chiar foarte dulci, nu erau ceea ce oamenii cautau.

    Iti poate schimba usor dispozitia, dar nu te poate calma. E imposibil ca ceva atat de electrizant si de excentric in arome sa fie folosit pentru un moment de confort. De aceea este recomandat sa fie folosit atunci cand mergi la o petrecere sau vrei sa atragi atentia cuiva, la o intalnire, spre exemplu.

    + PRO: Ador aromele sale dulci, intense, foarte longevive. Notele florale sunt frumoase, chiar daca nu sunt de top.
    - CONTRA: Avantajul lui Samsara fata de mine este ca ador parfumurile dulci. Cei apropiati mie sunt oarecum enervati de prezenta lui.
    Util(2) Inutil(0)Ai votat deja
  4. Raspunde
    Raducanu Octavia 7 noiembrie 2015 la 12:19
    4.3
    Persistenta
    80
    Intensitate
    90
    Forma recipientului
    90

    Pentru actuala formula a parfumului, m-as fi asteptat sa gasesc garoafe / geranium sau ceva similar in ea. Se pot simti o multime de note de flori galbene. Nu prea simt toate acele note pe care le vad mentionate prin alte review-uri sau chiar si in ingredientele ce au fost atribuite parfumului. Atunci cand a fost anuntat si inca nu apucasem sa-l miros, mi se parea ceva revolutionar pentru timpul asta, ma asteptam sa fie unul dintre cele mai bine. De asemenea, cred ca editiile mai vechi erau mult mai puternice, asa cum sunt de obicei.

    Aroma de iasomie nu dureaza prea mult timp. Moscul iese mai mult in evidenta, florile galbene, boabele de tonka, ambra dar si vanilia. Am puliverizat o cantitate substantiala pe incheietura mainii mele acum aproximativ 2 ore, initial a fost destul de puternic(nu neaparat atat de placut pe cat as fi vrut), dar s-a evaporat destul de repede. Poate ca nu l-am aplicat corect sau dureaza mai mult in alte zone ale corpului, pentru ca, de obicei, parfumurile(daca sunt bune) dureaza foarte mult pe pielea mea. Multe informatii de pe diverse site-uri spun ca persistenta acestuia este mult mai buna decat a altor parfumuri.

    Cei din jurul meu sunt destul de interesati in a afla numele parfumului, chiar le place, insa eu nu pot sa-l accept. Mi-as fi dorit sa am ocazia sa port si versiunea veche a acestuia, sunt sigura ca e superioara acesteia din multe puncte de vedere.

    + PRO: Compozitia este buna, sticla arata bine. Intensitatea este medie, uneori mare.
    - CONTRA: Ingredientele nu sunt amestecate corect, mirosul dispare foarte repede. Pretul destul de ridicat.
    Util(1) Inutil(1)Ai votat deja
  5. Raspunde
    Flavia Dinca 17 septembrie 2015 la 15:52
    4.8
    Persistenta
    100
    Intensitate
    100
    Forma recipientului
    90

    Am experimentat acest parfum pentru prima data in 1989. Pe atunci aveam doar 12 ani si mama mea primise acest parfum de la bunica mea ca si cadou de aniversare. Intotdeauna obisnuiam sa rascolesc prin lucrurile pe care le avea sau le primea de la cineva. Inca de atunci, acesta a fost si va ramane unul dintre parfumurile ei favorite.

    Au trecut repede 26 de ani si iata-ne. Am luat o sticla de apa de parfum azi si dupa prima pulverizare am simtit instant acel miros excentric, de parca as fi fost teleportat inapoi in timp, in anii ’90 – arome florale luminoase, stralucitoare, radiante si citrice, toate combinate si amestecate intr-o sticla mica dar de o eficienta rar intalnita. Apoi, dupa putin timp, acel miros familiar de lemn de santal a inceput calatoria in prim plan. Sigur, nu e acel lemn de santal din Mysore cu care se obisnuise toata lumea si care ne lipseste din parfumuri, insa chiar si in aceasta circumstanta se poate observa perfect echilibrul dintre lemnoase si florale, citrice si aldehide.

    N-a fost nevoie de prea mult, am aplicat doar doua mini spray-uri pe piele si deja am invaluit toata camera intr-un miros foarte placut. Chiar si dupa 5-6 ore de la utilizare, inca se simte ca si cum abia l-as fi dat. Chiar mi-a adus cateva amintiri placute si pot spune ca parfumul face oarecum parte din viata mea.

    + PRO: Un parfum destul de vechi, cu traditie, ce imbina mai multe arome diferite. Economisesti foarte mult folosindu-l deoarece nu trebuie aplicat de multe ori pentru a-si face efectul.
    - CONTRA: Nu am gasit nimic care sa ma convinga sa nu-l cumpar, este un parfum excelent.
    Util(2) Inutil(1)Ai votat deja
  6. Raspunde
    Alicia Mihai 17 septembrie 2015 la 15:48
    4.65
    Persistenta
    90
    Intensitate
    100
    Forma recipientului
    90

    Cred ca am mai scris un review pe undeva legat de acest parfum, inainte, dar era pentru EDT. Tocmai ce am primit si eu EDP-ul azi si cred ca este unul foarte vechi deoarece partea de sus a sticlei este confectionata din metal si nu prea se deschidea.

    Deci, in primul rand, aceeasi aroma de fructe dar ceva mai misterioasa. Este cald, cremos si atractiv iar aceasta versiune mai intunecata si mai sumbra parca il face mult mai special. Fiind pasionata de parfumurile din gama Dior Addict, pot afirma ca acesta este unul foarte bun. Atunci cand voi pune mana din nou pe un EDT le voi aplica in paralel pentru ca sunt foarte curioasa de efectul lor la comun.

    Este un parfum plin de eleganta, de rasfat, care te face sa te simti comoda chiar si atunci cand esti in cea mai deranjanta situatie. Este pentru aproape orice categorie de varsta si pentru orice situatie dar eu prefer sa-l folosesc doar in situatia in care am o intalnire importanta sau un eveniment. Consider ca nu este un day-by-day parfume si merita mult mai mult decat o zi normala de lucru sau o plimbare, merita atentie si rasfat. Sunt si altele care mi-au placut dar nu toate indeplinesc asa de bine calitatile unui parfum ideal, asa cum o face Samsara.

    + PRO: Un parfum pur feminin, dulce si puternic in acelasi timp dar si foarte elegant.
    - CONTRA: In spatii inchise devine usor sufocant.
    Util(1) Inutil(1)Ai votat deja
  7. Raspunde
    Patricia Neacsu 7 iulie 2015 la 21:55
    4.8
    Persistenta
    100
    Intensitate
    100
    Forma recipientului
    90

    Un parfum ademenitor care a trecut cu siguranta testul timpului, in clipa de fata discutand despre unul dintre cele mai populare parfumuri ale ultimelor doua decenii: Samsara Guerlain. In privinta compozitiei sale, notele care se remarca sunt cele lemnoase extrem de bogate si de echilibrate, in timp ce aroma fina de tamaie reuseste sa conduca aceasta aroma unica spre un taram fantastic, un taram 100% feminin. Este un parfum frumos, probabil mult prea frumos peentru a-l compara cu toate kitch-urile momentului. Samsara, odata aplicat pe piele, iti da senzatia de catifelare, este exact ca un sapun fin care iti incanta simturile, cateodata parca il simt si usor picant insa aceasta senzatie o ador.

    Femeia care foloseste Samsara Guerlain o interpretez ca pe o adevarata doamna, o femeie clasica de o eleganta seducatoare. Este o femeie sexy, o adevarata doamna care prefera oricand tinutele elegante de culoare neagra. Uneori imi imaginez o femeie rafinata inconjurata de un nor de fum de tigara aromat, este acea imagine sofisticata pe care o intalnim in filmele vechi, mai ales in romantele frantuzesti.

    Caracterizat intr-un singur cuvant, Guerlain Samsama nu poate decat sa fie asimilat cu luxul. Este un parfum aparte care imi place foarte mult si care, din anumite privinte, ma reprezinta, este realizat si inspirat din eleganta femeilor de acum 30 sau poate 40 de ani, o imagine unica pe care o mai regasim cu greu in zilele noastre.

    Nu sunt tocmai familiarizata cu toate parfumurile oferite de Guerlain, ba chiar as putea spune ca nu cunosc decat cateva dintre acestea insa printre ele se regaseste si Samsara. Am mirosit, ce-i drept, mai multe arome Guerlain si am ramas impresionata de calitatea si aromele acestei case de moda, se vede ca produc doar parfumuri de calitate care se adreseaza unui public de vita nobila, Samsara Guerlain nefacand rabat de la aceasta regula pe care am dedus-o.

    In ceea ce il priveste pe Samsara, un parfum Guerlain aparte, nu l-as incadra in randul parfumurilor pregnante sau indraznete, este mai degraba ceva clasic foarte intim si-n acelasi timp plin de mister. Calitatea sa este redata de notele sale rafinate care ii confera un anumit statul in randul parfumurilor pentru femei, este o aroma foarte atractiva de care orice femeie cu gusturi bine definite in randul parfumurilor il va aprecia.

    Este suficient sa incercati doar cateva sprayuri dintr-o sticla de Samsara Guerlain si va garantez ca atractia pentru acest parfum nu va intarzia sa apara. Este o imagine instantanee de care nu puteti fugi, il consider unul dintre parfumurile care creeaza dependenta, o dependenta care va conduce in mod cert la dorinta voastra de a-l cumpara cat mai repede. Nu este un parfum ieftin, asta este clar, insa nici cel mai scump, calitatea sa incontestabila fiind redata prin atractie si confidentialitate, doua trasaturi ale femeii clasice dar si ale unei doamne ale epocii moderne. Il consider o adevarata bijuterie si mi-as dori sa il incercati, aromele sale nefiind deloc comune intr-o lume a parfumurilor in care esentele se aseamana destul de mult Samsara Guerlain iesind in evidenta intr-o maniera profunda, remarcabila chiar.

    + PRO: Cel mai reusit parfum pentru femei din cate am incercat.
    - CONTRA: Mi-e greu sa ii gasesc puncte negative, probabil ca sticla nu este cea mai frumoasa din ce vedeti pe raft insa este de calitate, asta e tot ce conteaza.
    Util(3) Inutil(0)Ai votat deja
  8. Raspunde
    Sorina Moldovan 7 iulie 2015 la 21:08
    4.5
    Persistenta
    90
    Intensitate
    80
    Forma recipientului
    100

    In acest review o sa vorbesc exclusiv despre formula pe care o etaleaza apa de parfum a esentei Samsara pentru ca m-am gandit sa nu ma risc achizitionand apa de toaleta. Cum era de asteptat din descrierile pe care le citisem inainte sa il achizitionez, Samsara afiseaza un miros puternic de lemn de santal, usor dulce, vanilat. Este atat de moale, atat de feminin…ba chiar pot sa spun ca nu am cuvinte suficiente pentru a descrie cat de mult imi place.

    Nu pot sa imi imaginez de ce anumite persoane il considera fara dar si poate un parfum unisex, deoarece mie imi surade puterea lui feminina mai presus de orice nota balsamica, esenta care in general creeaza ideea de versatilitate. Sunt sigura ca unii ar incerca sa poarte faimosul parfum Guerlain doar pentru ca sunt in cautarea unui plus de extravaganta si desi sunt in general de acord cu parfumurile unisex, pe acesta il vad foarte nisat pe latura feminina.

    Poate cel mai uimitor lucru legat de parfumul Samsara este faptul ca pentru a crea iluzia de lemn de santal au fost utilizati exclusiv substituenti sintetici si am apreciat foarte tare ca ai adus in prim plan acest aspect. Si eu am fost realmente impresionata in momentul in care m-am interesat de povestea originilor sale, mai ales ca nu am intalnit persoana cu un nas atat de profesionist incat sa sesizeze latura sa sintetica.

    A reprodus cu exactitate mirosul lemnului de santal Mysore…acest lucru nu inceteaza sa ma uimeasca profund, chit ca vorbim despre JP Guerlain, un adevarat poet olfactiv, care la sfarsitul anilor 1980 avea curajul sa vina in lumina reflectoarelor cu o astfel de aroma. Am citit pe internet ca i-a luat nu mai putin de cinci ani sa contureze forma finala a parfumului, iar dorinta spre perfectiune a fost generata de pasiunea sa pentru o englezoaica, pe care isi dorea cu ardoare sa o seduca. Nu stiu daca este un simplu mit menit sa atraga atentia in jurul parfumului, insa miroase cu adevarat divin!

    Mirosul sau este absolut ceresc. Super feminin, mereu la indemana pentru ocaziile inedite din viata noastra…chiar merita sa il incerci. Cel putin vei ajunge la concluzia ca nu se potriveste deloc pielii tale si vei trece mai departe in cautarea parfumului perfect. Insa trebuie sa il incerci! Eu il aplic din belsug si nu pot sa spun ca ma simt ametita de proiectia sa pe piele, insa persoanele care s-au apropiat de mine l-au simtit inca de la prima atingere. Este fermecator, iar daca il purtati in cadrul unei intalniri romantice aveti toate sansele sa creati in jurul vostru o alura seducatoare, plina de mister.

    Intensitatea este draguta, iar longevitatea moderata. Daca il aplic inainte sa merg la culcare inca ii pot resimti mirosul dupa aproximativ sase ore, sau maxim opt, chiar daca aroma este vaga, incetosata. In schimb, persista uimitor pe haine si cred ca s-a impregnat si in lemnul biroului de la etaj, nu sunt chiar sigura!

    Nu este un secret faptul ca iubesc brandul Guerlain, insa nu cred ca acest lucru a determinat dragostea mea pentru parfumul Samsara, pe care vi-l recomand din tot sufletul meu, mai ales daca sunteti in cautarea unei esente care sa va ofere un boom de autenticitate. Este ideal pentru o femeie care doreste sa isi descopere eleganta, gingasia si  latura romantica…asa ca merita incercat!

    + PRO: Mirosul este extrem de feminin, ideal pentru femeile care doresc sa isi exploateze latura romantica.
    - CONTRA: As fi preferat un plus de intensitate...
    Util(5) Inutil(0)Ai votat deja

Lasa un raspuns

Nota finala

Inregistrare cont nou
Reset Password