Armani Eau de Nuit

Armani Eau de NuitIn luna februarie a anului 2013, brandul Giorgio Armani a lansat doua parfumuri noi: Eau Pour Homme – interpretarea unui clasic care a fost pentru prima data adus in industria aromatica in urma cu 30 de ani, dar si reformularea esentei pentru ipostaza nocturna, denumita in mod sugestiv Giorgio Armani Eau de Nuit. Contrar opiniilor din industrie, parfumul Armani Eau de Nuit nu este o versiune mai intunecata sau mai bogata a clasicului Eau Pour Homme, ci o experienta distincta intru totul.

Eau de Nuit se deschide cu o aroma moale, ca si cum notele de bergamota si praful de piper roz ar fi fost pudrate deasupra unui sorbet cremos. Inghetat, incipitul asteapta cu tact imbratisarea calda a mijlocului, care soseste la doar cateva minute dupa deschidere. Acesta este picant, fiind compus dintr-un amestec de nucsoara dulce si cardamom, cu un iz floral de heliotrop.

ARMANI EAU DE NUIT ARE UN PRET SPECIAL IN MAGAZINELE:

notino

Armani Eau de Nuit

logo elefant

Armani Eau de Nuit

logo emag

Armani Eau de Nuit

Inima esentei Eau de Nuit aduce aminte de textura pudrei de talc, responsabil fiind cuplul de arome alcatuit din praf dens de nucsoara si petale macinate de iris albastru. Pentru a-i rotunji caracterul oriental – picant – floral, parfumierul Marie Salamagne adauga miez proaspat de cardamom si indici inmiresmati de heliotrop. Asadar, se poate spune ca etapa de mijloc urmeaza indeaproape mirosul agonizant al pudrei de talc, amintind de produsele de toaleta vintage, pe care un gentleman englez nu le-ar fi putut exclude de pe masuta sa de toaleta.

Pe masura ce Eau de Nuit ajunge in faza sa finala de dezvoltare, un bogat acord de fasole Tonka preia conducerea in acest amestec, el fiind complimentat de un frumos acord de piele. Daca nu va place mirosul boabelor de Tonka, atunci ar trebui sa sariti peste aroma Eau de Nuit, caci acesta este ingredientul cel mai pregnant, longeviv si intruziv pe piele. Cat despre irisul prezent in Eau de Nuit, el nu se ridica nici pe departe la standardele impuse de Christian Dior Homme.

In corpul parfumului exista o nota de ceai frumos interpretata, care aduce aminte de semnatura parfumierului Olivier Polge din esenta Spicebomb de la Viktor & Rolf. Alaturi de infuzia iluzorie de ceai, isi face simtita prezenta si baza de chihlimbar, care spre deosebire de intensitatea pe care o cunoaste in L’Instant de Guerlain Pour Homme, aici are rolul de a imprumuta un finisaj fin petalelor de iris, asa cum o fac detaliile regasite pe suprafata unui costum Armani.

Cardamonul este ingredientul din partea de mijloc a constructiei care opreste avalansa citrica din incipit, astfel incat deschiderea parfumului Eau de Nuit sa nu se transforme intr-un cliseu modern. Scortisoara apare si ea in etajul median pentru a aduce senzualitate si caldura, sentimente care sunt aprofundate prin intermediul cuplului de nucsoara si iris.

Imbinand note de top de bergamota si piper roz cu o inima senzuala si masculina de nucsoara, cardamom si iris, parfumul Eau de Nuit indeplineste toate criteriile pentru a deveni noul parfum de seara al barbatului contemporan. Ambra, cedrul si boabele de Tonka alcatuiesc baza parfumului, transformandu-l intr-un amestec elegant si linistitor. Caldura interminabila a boabelor de Tonka si finisajul dulce al notei de chihlimbar se transforma intr-un recital robust si echilibrat, privit ca un contrapunct pentru uscaciunea extractului de cedru.


PRO:
  • Aceasta apa de toaleta nu este coplesitoare sau grea, asa cum obisnuiesc sa fie esentele orientale
  • Potrivit zilelor reci si ocaziilor speciale
  • O alegere excelenta pentru barbatii care doresc sa isi dezvolte colectia de arome orientale

CONTRA:
  • Ii lipseste creativitatea si devine astfel o aroma destul de previzibila

Concluzie: Eau de Nuit este un parfum barbatesc special, dar si un exemplar de colectie din gama non – Prive, ceea ce il face accesibil pentru publicul eterogen. El isi asuma temperamentul posesiv si calduros al boabelor de Tonka, insa este echilibrat de concentratia pudrei racoritoare de iris si a prafului neutru de nucsoara. Aflandu-se la jumatatea drumului intre esentele Dior Homme si Paul Smith Man, parfumul Eau de Nuit ramane un amestec moale, fermecator, cald, confortabil si dulce.

8.7 Rating
Oda nocturna a irisului pudrat cu nucsoara

In esenta, parfumul este o versiune mai scumpa si mai precis structurata a aromei Cavalli Black, aromele reflectand note asemanatoare, cel putin in ultimul etaj de proiectie. Totusi, incipitul este pastrat sub autoritatea condimentelor, ingrediente pregnante fiind coriandrul, frunzele de tarhon si bambusul. Inima se autointituleaza drept o etapa fougere – aromatica, fiind compusa din lavanda, geranium si piper roz, insa baza se ascunde sub caldura inconfundabila a boabelor de Tonka, a moscului alb si a cedrului. Astfel, se remarca diferente notabile intre etapele de inceput si mijloc, dar o asemanare izbitoare la nivelul etapei de drydown.

8.3Rating-ul nostru
Persistenta
8.5
Intensitate
8
Forma recipientului
8.5
9Rating cititori
Persistenta
9
Intensitate
9
Forma recipientului
9
Adauga un review
Vezi profil

Pasionata de parfumuri, moda si sport, incerc sa exprim in fiecare zi o opinie matura, corelata si obiectiva despre parfumurile pe care le regasiti in magazinele de specialitate. Scriu review-uri, discut si schimb pareri cu oaspetii Info Parfum si incerc sa va ajut sa luati deciziile potrivite atunci cand intentionati sa achizitionati parfumul potrivit la cel mai bun pret.

Ne-am bucura sa ne oferi parerea ta!

Lasa un comentariu

Nota ta finala

Infoparfum - Informatii, pareri si recomandari din lumea parfumurilor
Register New Account
Reset Password